Mă retrag în tăcere…Aş vrea să spun ce mă doare dar cuvintele şi-au pus bariere. S-au baricadat în inima mea şi vor să mă asedieze. Totul în jur e tăcere.[…]
Îmi pun mâinile la urechi, închid ochii, dar e ca şi când aş cădea în gol de la înălţime. Tăcerea mă împresoară şi e cu mine oriunde. Inima mă doare şi o gheară de piatră o strânge, încercând să oprească pulsaţia ei. Am impresia că ceva rău o să se întâmple şi frisoane îmi trec pe şira spinării…mi-e frică. M-am văzut pe o stâncă abandonată în mijlocul mării.Tăcerea e aşa de singură...Plâng, jelindu-mi iubirea neîmpărtăşită. E tăcere. Şi mă asurzeşte. Tot ce mai am este tăcere. Nimic nu mai are rezonanţa în sufletul meu, nimic nu mă mai face să tresar…nimic. Tăcere.[…]
[…] Ai întrebat: “Caut un om care să stea în spărtură…” şi eu Ţi-am răspuns :”Iată-mă!”…Tăcere.[…]
Nu m-am gândit că o să am parte de aşa de multă tăcere, nu m-am gândit că a sta “în spărtură” înseamnă să simţi presiunea întregului zid. Nu m-am gândit că cel mai tare o să mă doară indiferenţa pietrelor . Nu m-am gândit că a sta în spărtură te poate preface într-o piatră dură şi rece, o stâncă solitară, cioplită în forme bine definite…Doar o piatră care să umple golul lăsat de o altă piatră care nu a rezistat presiunii. Tăcere.[…]
Pietrele din zid sunt pregătite să mă supună testului alipirii, de aceea, tăcerea e pretutindeni. Tăcere.[…]
Doamne, recunosc, când am acceptat să stau în spărtură, am iubit mult, mult. Tăcerea mă dezbracă de iubirile neîncercate. Tăcerea îmi deschide ochii să văd cu adevărat cine iubeşte. Tăcerea mă face să tremur când spun un “te iubesc”, pentru că tăcerea trece dincolo de cuvinte, tăcerea arde pe un rug aprins cuvintele fără fond, spuse doar de gură. Tăcerea te face să priveşti adevărul în faţă! Tăcere.[…]
Plâng în tăcere…Ştiu că acesta este locul meu, în spărtură. Ştiu că iubirea adevărată e mai tare decât piatra din faţa Mormântului…Iubirea e VIAŢĂ! E liantul care uneşte. Iubirea înmoaie şi inimile de piatră. Iubirea e temelia de Stâncă pe care acest zid e construit, în care eu, sunt o piatră, frumos cioplită, care se încadrează perfect.
Tăcerea are sfârşitul ei. IUBIREA.[…]
Tăcerea nu poate nicicând reduce iubirea la tăcere… Iubirea vorbeşte dincolo de tăcerile de o secundă sau de tăcerile profunde, răzbate dincolo de ziduri de piatră, luminează în întuneric dincolo de cuvintele nerostite. Iubirea trece Dincolo…Iubirea e eternă!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu