cind tineretul nu are ce face ,incepe a cinta :D

marți, 30 noiembrie 2010

Hai sa ridem :D:D:D:D:D




Nu vreau nimic

Decât să-mi fi aproape. Să trec cu tine pragul casei mele. Şi dintr-o aprigă speranţă să se-mbine, un ideal la care amândoi visăm. Tu să-mi fii şi cald şi umbră răcoroasă, cu tine să mă răcoresc şi să mă învelesc… Şi tu să-mi fii lumină pe-serat, iar ziua să mă acoperi de-ntuneric. Să-mi fii şi ploaie şi ninsoare, şi soare dar şi apă. Să-mi fii vinul cel mai dulce, şi roua dimineţii de primăvară. Nu vreau nici aur, nici rubine, nici palate de cleştar, ci peste ani, bătrâni şi gârbovi, să alegem amintiri frumoase. Şi când o fi să fie vremea, de-a părăsi acest pământ deodată, să ne-aşezăm pe-acelaşi pat şi-aceeaşi pernă, şi s-aşteptăm îmbrăţişaţi finalul…

28 noiembrie...

duminică, 28 noiembrie 2010



Zi istorică pentru R. Moldova. Astăzi, 28 noiembrie 2010, în R. Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate, care vor decide soarta țării pentru următorii 4 ani. Cetățenii sunt chemați la urnele de vot pentru a alege o nouă configurație Legislativului. Secțiile de vot se vor deschide la ora 07.00, iar procesul de vot va dura până la ora 21.00, atunci când sunt programate să fie anunțate rezultatele a două exit-polluri, comandate de două posturi de televiziune.

În cursa electorală sunt înscriși 39 de concurenți electorali, atât partide politice, cât și candidați independenți, care, oficial și-au încheiat campania electorală vineri, 26 noiembrie, la ora 23.59. Alegerile din țara noastră sunt supravegheate de mii de observatori, atât din țară, cât și de peste hotare, prezenți la secțiile de vot deschise pe teritoriul țării.

Pe parcursul zilei, portalul de știri UNIMEDIA și Privesc.EU îți prezintă alegerile parlamentare anticipate ÎN DIRECT. La ora ora 09.45, 12.45, 15.45 și 18.45, UNIMEDIA îți va prezenta datele oficiale ale Comisiei Electorale Centrale cu privire la rata de participare la vot.

 
VEZI mai jos lista concurenților electorali din buletinul de vot: 

1. Partidul Naţional Liberal
2. Partidul Democrat
3. Partidul Liberal
4. Partidul "Moldova Unită"
5. Partidul Popular Creştin Democrat
6. Partidul Mişcarea Acţiunea Europenă 
7. Partidul "Patrioţii Moldovei" 
8. Partidul pentru Neam şi Ţară
9. Partidul Republican
10. Partidul Alianţa Moldova Noastră
11. Partidul Umanist
12. Partidul Comuniştilor
13. Partidul Liberal Democrat din Moldova
14. Valeriu Pleşca
15. Partidul Conservator
16. Gabriel Stati
17. Partidul Popular Republican
18. Mişcarea social-politică "RAVNOPRAVIE"
19. Paridul Social Democrat
20. Victor Stepaniuc
21. Mişcarea social-politică a Romilor din Republica Moldova
22. Evgheni Nazarenco
23. Gheorghe Russu
24. Partidul Muncii
25. Maia Laguta
26. Partidul Ecologist "Alianţa Verde" din Moldova
27. Tatiana Ţâmbalist
28. Romeo Cereteu
29. Afanasie Bîrladeanu
30. Oleg Bolotnicov
31. Oleg Cazac
32. Vitalie Ţaulean
33. Elena Leonte-Burghilă
34. Valentina Cuşnir
35. Alexandru Demian
36. Sergiu Iachim
37. Natalia Axenova
38. Vasile Lupaşcu
39. Sergiu Banari

Sunt de parca nu sunt....

sâmbătă, 27 noiembrie 2010
Se intampla ca fiecare dintre noi sa aiba zile proaste, zile in care nu-ti vine sa faci nimic, zile in care timpul parca...sta...parca se prelinge pe langa tine cu viteza "supersonica" a unui melc, secundele parca sunt ore...minutele parca sunt zile...iar daca atmosfera este completata si de o zi mohorata...tabloul este complet...
Se intampla sa nu ai chef nici macar sa-ti tarai corpul ca sa duci la bun sfarsit activitatile zilnice, indatoririle pe care le ai... sa nu fii in stare sa pastrezi un timp mai indelungat o stare de constienta propriu-zisa, sa simti ca nu esti in stare sa fii atent la cei de langa tine, sa simti ca "nu esti acolo"...sa te dedublezi, corpul tau sa fie acolo, insa gandul, psihicul, sa vrea sa plece, sa alerge peste tot, nicaieri...
Se intampla sa devii iritat de orice, orice chestie care iti este adresata sa t-i se para...agasanta, enervanta...chiar daca, in principiu, este o chestie banala, cum ar fi...."sa duci gunoiul"!
Ceva de genul asta m-i s-a intamplat mie azi, am fost toata ziua..."pe langa"...pe langa orice trecea pe langa mine, pe langa tot ce se petrecea langa mine, pe langa tot ce ma implica in vreo activitate...
Cand am terminat cu lucrul - de parca mi-ar fi stat mintea la lucru - mi-am terminat si doza de energie pe ziua de azi, mergeam, parca teleghidat, eram in maxi-taxi, traficul ingrozitor, radioul se auzea in fundal...Am ajuns in fata blocului, insa tristetea m-a "obligat" sa raman in statie, sa vegetez inca vreo 10 minute, sa visez...la nimic...si sa ma trezesc din acea stare la fiecare sunet de masina mai puternic...
Acum, spre deosebire de starea pe care am avut-o toata ziua, ma simt la fel, fara chef de nimic, nu vreau decat sa ma intind... de fapt nici asta nu cred ca vreau...nu vreau nimic, nu am chef de nimic...o sa astept doar sa treaca ziua, si odata cu ea, sa treaca si aceasta stare...
Nu-mi ramane decat sa ascult piesa baietilor de la Cinema Bizarre....

Schimb totul…

vineri, 26 noiembrie 2010

Sa mergi mai departe si sa nu te uiti in urma… Se zice ca asta e cea mai buna solutie din cate exista. Sa lasi timpul sa treaca, sa vindece tot. Si vindeca fir-ar al naibii. Dar cate cicatrici raman in urma? Unele vizibile, altele ascunse. Dar raman… si tu le vezi, le simti, le stii, pe fiecare-n parte. Atunci cand parca nimic nu merge si parca totul se opreste, atunci le simti, le recapitulezi pe toate. Le pipai si fiecare cicatrice poarta o amintire, o nefericire. Le stii prea bine. Am inceput sa cred ca viata inseamna toate aceste cicatrici. Atunci cand esti fericit, intr-adevar, le uiti. Dar fericirea nu e o stare permanenta. Nu poate fi.
Si mergi mai departe mutilat. Dar nimeni nu stie. Nimeni nu stie cat gol e in suflet. Niciodata destula fericire pentru a-l umple. Dar rarele momente de fericire parca mai acopera ceva. Si merita pretuite. Toate momentele alea in care te-ai simtit plin de viata, in care te-ai simtit in stare sa rastorni lumea intreaga, toate momentele in care lumea intreaga parea prea mica, ele conteaza cu adevarat. O doza de optimism si te poti bucura asa cum trebuie de ele. Dar ne lasam adanciti in nefericire, mai crunt decat in orice alt sentiment. Asta ne strica tot echilbrul si e atat de greu sa-l regasim.
Insa continuam… Cine a zis ca omul are limite pe care nici el insusi nu si le cunoaste, a avut perfecta dreptate. Suntem aici, nu? Zi de zi inarmati pentru noi si noi provocari. Le asteptam, stim ca vor veni si oricat de descumpaniti am fi, oricat am spune ca nu mai putem continua, ca e prea mult… doar vorbe. Suntem mereu la datorie cu gandul la urmatorul moment in care ne vom simti supraoameni. Si momentele vin, rare, dar vin. Abia atunci apreciem toate eforturile noastre de pana atunci. Atunci ne simtim merituosi, demni. Ca apoi sa ne scufundam iarasi in letargie, in noroi. Ne ridicam de fiecare data.
Uneori mi-e groaza de ce las in urma. Trebuie mereu sa renunt la oameni dragi mie, la lucruri, la locuri. Crampeie din viata se pierd, se duc.  O iau de la capat si de fiecare data pierd cate ceva. Asta este pretul, asta este riscul si stim cu totii ca trebuie sa riscam. Oricat ne-am impotrivi. Trebuie sa alegem, trebuie sa decidem, trebuie sa uitam.
Uitam iubire, uitam momente din cele mai frumoase, uitam priviri, senzatii, pentru a plati tribut vietii. Si eu te-am uitat pe tine. Zi de zi imi dau seama ca locul tau in viata mea si-a pierdut importanta, zi de zi realizez ca gandurile mele se indreapta la tine doar fugar. Si doar acum ceva timp credeam ca mi-ai ramas intiparit in suflet, credeam ca vei dainui peste gandurile mele, ca le vei chinui. Ai avut si tu un pret dar l-am platit. M-am achitat. Merg mai departe fara nimic din urma. Si tot focul ala s-a stins. Intr-un fel e bine, intr-un fel sunt alta. Mereu mai puternica, doar ca uneori mi-as da toata puterea pentru liniste.
Merg mai departe si acum la propriu. Merg singura pentru a nu mai fi singura. Merg sa intalnesc alti oameni, sa schimb tot, sa-mi mai pun la incercare (pentru a nu stiu cata oara) puterile. Fara frica si ciudat, fara regret. Trebuie sa inveti din toate. Nu sunt poate cel mai bun elev, prind din zbor dar nu sedimentez. Impulsiva, ma pripesc, dar e un anumit farmec in toata treaba asta. Este.
Las in urma in primul rand prieteni, dar prietenia dureaza. Peste mari si tari, prietenia dureaza, dragostea, uneori, nu. Nu las dragoste in urma si asta e cat se poate de bine. Sper sa las in urma amaraciunea. E cea mai mare dorinta. Sa pot lasa in urma, sau macar sa pot alina sentimentul asta teribil. Voi vedea, voi sti daca am facut bine sau nu. Inca din prima zi. Daca ceva nu m-a inselat vreodata, acela e instinctul. Functioneaza, si inca cum. Deciziile majore nu le regret, am ales bine…

Nu am timp pentru sentimente

Nu pot sa cred ca faci din nou acelasi lucru! Nu raspunzi... Imi pierd sufletul si caut raspunsuri, ma pierd in somn, ma regasesc. Cine sunt eu? Vreau sa am puterea de-a trece peste tacerea ta! „NU AM TIMP DE SENTIMENTE“ - si acum vorbele tale imi rasuna in urechi!

Atunci ce a fost? Tot ce ai spus, tot ce ai facut, tot  ce am trait impreuna? Ce a fost? Nu ai avut sentimente, nu ai trait, nu ai iubit, nu ai simtit?
Nu vreau nimic... nu mai simt nimic! Fug de sufletul meu sarman... fug de mine, duc o lupta... o lupta cu mine... cu  inima mea!
Am obosit sa fiu cu tine, sa cersesc iubire, sa fiu cu tine... si tot timpul acesta sa aflu ca tu n-ai simtit nimic... Soc! Nu pot sa cred ca inca iti simt lipsa, dupa tot ce ai spus. Stiu ca nu e bine! Imi traiesc viata, te caut doar pe tine, sa te aud!
Atat pot face pana in ziua cand voi putea privi in urma mea fara sa-mi curga lacrimile pe obraz. Voi putea sa-ti vorbesc... voi putea sa te privesc... momentan, n-am nevoie de tine, de mila ta. Aveam nevoie de cineva cu suflet, de cineva cu o inima in loc de stanca... care sa bata cu forta, care sa simta ceva pentru mine!
Sunt momente cand avem nevoie de noi, amandoi, nevoie unul de celalat! Sa nu ne pese de nimic... Te caut din nou, las iar deoparte mandria, orgoliul, trufia...
Am incredrere ca ceea ce simt si ceea ce fac e real! E dureros de greu ca doar mie sa-mi pese. Inca mai am incredere in tine, in  noi. Nu am nimc, nu simt nimic, nu am nevoie de nimic!
In jurnalul vietii mele te simt pe tine, noptile, diminetile, trecut si  viitor laolalta, durere si fericire totodata, lacrimi si ras... Totusi nu simt nimic... nu vreau nimic. Durere, furie, toate ma invaluie uneori cu o sete de lacrimi!
Stiu ca nu e drept, te schimbi mereu si schimbi mereu cursul lucrurilor firesti, de ce? Pentru ca nu-ti pasa de celalalt! Nu, nu simt nimic, nu am nevoie de nimic! Nu am nevoie de  nimeni, doar de mine... vechea  eu... fara tine in viata mea!
Lupta mea sa caut adevarul, ma pierd in somn, sa uit ce sunt si cine sunt, sa uit ca sufar si ca plang, sa uit ca am nevoie de tine, toata iubirea ce-o simt, noptile in care nu ma lasi sa dorm, sa uit zilele cand mi se pareau atat de scurte si asteptam cu infigurare zilele senine alaturi de tine
Nu simt nimic, nu vreau nimic! Nu te mai simt, nu te mai ating. Si totusi am nevoie de tine in viata mea... Ma urasc  pe mine si ma plang pe mine, ma dezgust! Ma secatuiesti de orice putere si nu mai simt nimic!
Imi frangi inima si nu uita: roata se intoarce... L-as  intreba pe Dumnezeu daca e bine sa suferi? De ce atata suferinta, de ce atata minciuna, de ce atata durere... inocenta lume?

Ganduri si iar ganduri...

 Un drum lung se asterne in fata ...nu stiu unde duce...poate ca nicaieri sau poate ca duce undeva, acolo unde trebuie sa duca ...
Merg pe un drum imaginar,astept obstacole si astept reactii, astept sa ma cunosc mai bine pe mine si pe cei din jur...astep ...ce nu ma intrebati pentru ca nu stiu nici eu..
Ascult cum canta pianul meu imaginar, care nu se va oprii niciodata, va canta in fundal trebuie doar sa vreau sa il ascult...muzica lui e lina si ma lasa sa plutesc alaturi de visele mele si de gandurile mele, ajung acum sa imi ating visele cu mana...dar apoi se transforma in nori si ceata...
Pianul meu ma face sa plutesc inca o data si sa imi vad lumea de sus...acolo jos am intalnit de toate, am intalnit oameni buni si oameni rai , am inatalnit oameni de tot felul ...o categorie anume nu am descoperit mai am multe de invatat, dar toate la timpul lor...dupa cum se spune cu rabdarea treci marea...rabdare, rabdare, rabdare...Dar de unde atata rabdare ???
Cu toti cred ca avem momente in care simtim ca rabdarea noastra a trecut de orice limite...parerea noastra din momentul respectiv, pentru ca de fiecare data descoperim ca se poate si mai mult...
Pianul se aude in fundal...e melodia mea preferata, il ascult si gandurile mele impreuna cu visele danseaza din nou...iluzile stau si privesc si asteapta momentul potrivit sa se bage si ele in dans...
Merg pe un drum si nu stiu unde voi ajunge, insa pianul ma acompaniaza...este cu mine si imi va tine de urat. Vreau sa cred ca il voi auzii pentru o eternitate de acum, vreau sa cred ca va canta numai melodiile pe care eu le vreau...
Pianul meu si un trandafir uitat langa un pahar cu apa...

You're Missing It......

miercuri, 24 noiembrie 2010

Piesa asta mereu imi aduce o multime de amintiri sh lacrimi, ceva intre realitate si vis,intre trecut si viitor,intre dragoste si disperare......

Tu… stii sa fii un prieten adevarat?

marți, 23 noiembrie 2010
   Se spune ca prietenii adevarati sunt cei din copilarie. Cei pe care-i cunoastem de o viata, cei in care putem avea incredere cu orice. Avem o incredere deosebita in ei, de neegalat… Incredere pe care uneori nici in noi nu o regasim. Stim ca la nevoie putem apela la ei si ca ne vor ajuta cat de mult vor putea sa trecem de greu.
In general cand dam de obstacole si nu reusim sa le rezolvam singuri, mai schimbam o vorba cu lumea, mai cerem o parere ici si colo, mai cerem ajutor din partea cercului de prieteni. Dar, bineinteles… Sunt acele momente cand cei din jur nu ne pot rezolva problemele. Astfel ajungem sa incercam sa gasim suport din partea persoanelor care consideram ca ne-ar putea ajuta cu cele mai relevante solutii. Dar cum de multe ori nu suntem atat de buni sau vechi prieteni cu ei, ne trezim ca acestia… Pur si simplu nu vor sa ne ajute pe gratis, ba chiar ne fac datori pentru faptul ca le-am pierdut timpul aiurea si le-am cerut ajutorul! Si cand ne trezim cuprinsi de probleme la care nu vine nimeni cu o solutie, acele momente pot deveni destul de dificile. Astfel, ajungem sa le cerem din nou ajutorul vechilor prieteni. Care chiar daca poate nu au solutia ideala la indemana, noi vom insista si vom incerca sa stoarcem cat de mult putem de la ei. Iar ei, nefiind in pozitia noastra, vazand ca nu pot sa ne ajute si nestiind ce vrem de fapt de la ei, vor ridica din umeri si ne vor ura mult succes. De multe ori cand ajungem in pozitia asta, avem tendinta sa credem ca suntem singuri pe lume… Ca nimeni nu vrea sa ne ajute, ca toti sunt numai pe interes. Prietenii care odinioara ne ajutau, acum ne dau cu flit spunandu-ne ca au treaba si n-au timp sa ne faca noua treaba. Mai departe avem tendinta sa ne pierdem increderea in cei ce ne-au ajutat mai demult dar acum nu o mai fac. Si ne agatam de fiecare mic detaliu, incercand sa obtinem cat de mult putem. Si deja cand ii judecam pe altii ca nu ne ajuta cu problemele noastre… Avem mult de pierdut! De aceea cel mai bine este sa ii lasam sa-si rezolve si ei propriile probleme. Cu siguranta adevaratii prieteni ne vor cauta si se vor oferi sa ne ajute cu alte lucruri, daca atunci cand am apelat la ei nu ne-au putut fi de ajutor.
Dar mai sus vorbeam de cazul in care simtim ca suntem singuri pe lume si nimeni nu ne ajuta. Vestea buna? Putem trece peste aceste neajunsuri. De cele mai multe ori solutiile vor sari de unde nu te astepti! Toti oamenii pe care ii cunosti pe parcursul acestei vieti te vor ajuta la un moment dat (uneori fara ca tu sa iti dai seama, dar aici sta alta poveste). Te vei trezi ca prin anumite circumstante niste oameni in care nu-ti puneai mari sperante cu problema respectiva, sau chiar niste necunoscuti, te vor ajuta mai mult decat ar fi putut oricine altcineva! Toate aceste aspecte tin de momentul din viata si de maturitatea la care ati ajuns.
Adevaratii prieteni stiu sa nu se infunde atat de mult in ceea ce fac incat sa fie total indisponibili sau chiar sa-i traga si pe altii dupa ei. Stiu sa fie responsabili si sa nu le atribuie altora vina pentru disconfortul, proasta lor stare de spirit, sau esecul pe care-l intampina. Stiu sa se faca utili cand e adevarata nevoie de ei si apreciaza ajutorul atunci cand vine, fara sa te condamne ca nu i-ai ajutat de prima oara cand ti-au cerut. Tu… stii sa fii un prieten adevarat?

Golgota Basarabiei

duminică, 21 noiembrie 2010
http://freetorrentsmd.org/poster_stack/t/1004797.jpg
Scenariu – Victor Vasilache, Ion Chistruga
Regie – Ion Chistruga, Alina Ciutac
Imagine – Ion Chistruga
Redactor – Cezara Vasilache
Editor – Alisa Chistruga
Grafica – Anatol Roibu
Sunet – Irina Garbuz
Consultanti – Elena Postica, Mihai Tasca
Voce – Ion Ungureanu
Coordonator de proiect – Ion Siman



„GOLGOTA BASARABIEI” – film documentar despre dosarele comunismului

„Istoria, spunea scriitorul si publicistul francez Raimond Queneau, este stiinta nenorocirii oamenilor”. Secolul XX o confirma cu prisosonta. Acum, dupa atitea ani, ne-ntrebam cum de-au supravietuit strabuneii, buneii si parintii nostri, ba mai mult, cum de n-au ratacit in negura deznadejdii icoana pura a sperantei?... Si ne dam seama, ca in pofida tuturor cataclismelor fizice si morale ce s-au abatut pe aceasta palma de pamint, n-am fost darimati definitiv, c-avem si am avut de spus si noi un cuvint in zbuciumata istorie a lumii.
Filmul „Golgota Basarabiei” scoate la iveala doar un inceput al sirului de dezvaluiri ce au loc in urma desecretizarii arhivelor KGB-ului. Ramii uluit de numarul imens de dosare si ai impresia ca o buna parte a tarii sovietice s-a aflat sub stricta supraveghere a cekistilor de la Moscova. Te ia groaza vazind sirul nesfirsit de condamnari, in spatele carora se afla destinele unor oameni injositi si omoriti fara de vina pentru simplul fapt ca nu erau pe placul acestui regim singeros – regimul comunist.
Pelicula abunda cu cadre documentare infioratoare, in care oamenii erau impusi sa-si sape singuri propria groapa, dupa care erau impuscati cu singe rece si imbrinciti fara mila in ea, cadre in care se produc executii publice de spinzurare a oamenilor neloiali regimului comunist, spectatorii acestor executii fiind impusi sa aplaude cu zimbetul inghetat pe buze „curatirea” de dusmani a societatii socialiste, cadre cu efectuarea deportarilor in Siberia in trenuri de marfa, fara hrana si apa, a zeci de mii de oameni intelectuali si tarani gospodari ai acestui pamant oropsit.
„Cine nu are memoria istoriei, risca sa o repete”, spunea filozoful si scriitorul american George Santayana. Fiind realizat in memoria tuturor victimelor stiute si nestiute ale regimului totalitar comunist din Moldova si din fosta Uniune Sovietica, filmul „Golgota Basarabiei” scoate la iveala cele mai oribile crime savirsite de catre regimul totalitar comunist: teroarea politica, represiunile si deportarile in masa, foametea organizata, colectivizarea fortata a gospodariilor taranesti, devastarea si profanarea bisericilor si manastirilor, distrugerea culturii si a patrimoniului national, actiunile de alterare a constiintei nationale, impunerea unei limbi artificiale si a unei identitati contrafacute ideologic etc.

Produs de Studioul „Moldova-Film”, la realizarea filmului „Golgota Basarabiei” si-au dat concursul colaboratori ai Serviciul de Informatie si Securitate a Republicii Moldova, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Arhivei Nationale a Republicii Moldova, ai Muzeului National de Arheologie si Istorie a Moldovei, ai Companiei „Teleradio-Moldova” s.a.


:

My memories....

vineri, 19 noiembrie 2010
   Ca sa vezi.....mi-am gasit jurnalul pe care il aveam la 13 ani....nici nu stiam ca avusesem unul....pe prima pagina scrie asa: 'Jurnal, unicul (subliniat) prieten de incredere'. Mai jos, spre surprinderea mea, scrie "mon petit ami" bineinteles cu multe semne de exclamare......28.05.2005 -citez- 'Tu esti primul meu jurmal(adevarat) si sper sa te am mult timp de-acum incolo. Imi pare rau ca voi incepe cu ceva nu tocmai (de) bine.' Cititrea caietului aluia scris urat - scriam mai urat inainte (care-s defapt 6 pagini scrise in trei luni) mi-a produs mai multe stari: am inceput sa rad vazand parantezele ce indicau melodia pe care o ascultam in timp ce scriam - nu dau exemple ca ma fac de ras; o stare de mila cand citeam ce planuri aveam, planuri haioase copilaresti; si o stare ... nedefinita cand intalneam fraze precum : "sunt trista, f. trista" sau 'dumnezeu cred ca ne-a uitat, ori .Poate Dumnezeu ma pedepseste pentru ce am facut intr-o viata anterioara.Poate ca vrea sa-mi arate o alta fata a vietii decat cea care am trait-o in cealalta viata.Poate am fost cineva care a facut mult rau, nu stiu, altfel nu pot sa-mi explic de ce Dumnezeu m-a pedepsit in asa fel' :) sau "toti sunt niste prosti" scris cu majuscule....mai scriam si despre scoala.....despre bunici......hmm...vezi? vezi de ce aici nu scriu despre sentimente? aici e schimbarea, nu mai vorbesc despre ele, caci, asa cum s-a intamplat cand am dat peste porcaria asta de jurnal scris atunci, demult, tot era sa ma umfle plansul ca mi-am amintit ce era atunci....ce sens are sa-ti amintesti tristetea din trecut? trecutul e trecut, doar amintirile frumoase merita rememorate......... De atunci, s-au schimbat multe si putine......Si-i rad in fata caietului, o sa-l ard, crezand ca vor arde toate amintirile neplacute......a girl can dream, right?
'How can you capture a bird without killing its spirit? How do you know if its yours when you never let it out of the cage?' imi zicea cineva.....In alta parte, cred ca era un film: 'Oamenii nu apartin unul altuia indiferent ce contract ar semna. Ei se aleg unii pe altii in fiecare zi'...dar ma intreb ce mai inseamna casnicia in cazul asta....adica...nu.....nici nu vreau sa stiu.....
Privesc cerul si ma intreb cati oameni privesc cerul in acelasi timp cu mine; si cand privesc cerul ma intreb cati dintre oamenii ce privesc cerul odata cu mine se intreaba cati oameni privesc cerul in acelasi timp cu ei. Ar fi interesant daca ar fi doi oameni care se gandesc unul la altul pe principiul asta...se intreaba oare doi oameni in acelasi moment daca exista celalalt care se intreaba acelasi lucru?
Si mai stii cum e cand citesti ceva si acel ceva ti se pare 'tras de par'? cusut cu ata alba? adica ti se pare evident ca a fost scris doar pentru ca autorul - vezi doamne - altceva n-avea a face. Pai gresesti, orice lucru incepe de undeva; ca nu realizezi tu ce este acel ceva, asta este alta poveste....la urma urmei in cazul asta se aplica perfect principiul determinismului, nu? efectul (ce e scris) fara cauza nu poate exista.....asa cum minciuna contine intotdeauna un adevar....Aici gresesti, nu vezi cauza, ba mai afirmi sus si tare ca aceasta nu exista.
Si mai zi-mi ce te ridica pe tine pana la cer? metaforic vorbind, sa nu-mi raspunzi 'avionul'.....ma gandesc ce-ai putea zice, caci nu ma astept la un raspuns rigid si unic. Iubirea....muzica...primavara si trilurile pasarilor? Interesant, nu, cum te poate face sa te simti un....pui de catel de pe strada a carui ureche ii este intoarsa de vant, care mai si latra pitigaiat...
Am vazut si 'home of the brave'...mmm....a fost ok, dar se putea insista mult mai mult...
Stii la ce concluzie am ajuns? ca cel si cel mai rau e sa-ti lipseasca vointa.....o fi lipsa vointei sau un fel de revolta in subconstient ce-ti dicteaza sa nu faci lucrurile pe care TREBUIE sa le faci, doar asa, sa faci pe dos, sa nu te supui regulilor....cine stie ce e...clar e ca nu-i prea bine ....

What's My Name?

marți, 16 noiembrie 2010

Где-то на белом свете

Iaka sh vedetele noastre din torentul 123

bai, da mai sunte-ti sh voi nebuni, cei mai super ne-am adunat
intrun torent k s facem jurnalistica sh s ne pricalim.....
Naaa, poftim, uitativa.....

Nu stiati asta, nu?

duminică, 14 noiembrie 2010
Pe pamant fiecare zi e cu 0,00000002 secunde mai lunga decat precedenta datorita scaderii vitezei de rotatie a Pamantului.

Sunt mai multe gaini decat oameni in lume. chicken dance Pictures, Images and Photos

In limba sanscrita "razboi" inseamna dorinta de a avea o vaca buna.

Albinele, broastele testoase si termitele sunt complet surde.

Sobolanii rezista mai mult fara apa decat camilele.

Viteza de propagare a durerii in corpul uman este 110 m/s.

Cea mai lunga intrerupere de program de televiziune s-a intamplat in Anglia . BBC a oprit un desen animat cu Mickey-Mouse, s-a anuntat ca a pornit al doilea razboi mondial, apoi peste 6 ani au reluat filmul exact acolo unde s-a intrerupt.

Alunele se folosesc la fabricarea dinamitei.

Leonardo da Vinci era capabil cu o mana sa scrie iar cu cealalta sa deseneze simultan. Din scrieri rezulta ca Leonardo da Vinci a fost cel mai mandru nu de operale sale de arta, ci de faptul ca era in stare sa indoaie cu mana rangi de fier.

O vaca se imbata daca mananca prea multe mere. Cow Pictures, Images and Photos

Creierul uman are capacitatea de stocare de 1.164.153 gigabyte.

Apa calda cantareste mai mult decat cea rece.

Imnul Greciei are 158 de strofe.

Atunci cand omul stranuta i se opreste inima pentru o milisecunda.

Singurul aliment ce nu se deterioriaza este mierea.

In medie, persoanele stangace mor mai repede cu 9 ani decat cele dreptace.

Zilnic, avem in jur de 70 000 de ganduri.

Greutatea tuturor furnicilor de pe Terra este mai mare decat greutatea tuturor oamenilor.

Delfinii dorm cu un ochi deschis. dolphin Pictures, Images and Photos

Cuvantul cimitir vine din grecescul "koimetirion", care inseamna "dormitor".

In medie o persoana are peste 1460 de vise pe an.

Furnica poate sa supravietuiasca pana la doua saptamani sub apa.

Puse cap la cap venele,arterele, si capilarele unui adult ar ajunge pentru inconjurul Pamantului de aproape patru ori.

In Indonezia se vorbesc peste 365 de limbi diferite.

Limba unei balene albastre este lunga cat un elefant.

Mai mult de jumatate din populatia globului a vazut cel putin un film cu James Bond.

Pisicile au cate 32 de muschi in fiecare ureche. question Pictures, Images and Photos

Alfabetul limbii chineze contine peste 40 000 de caractere.

Astronautii cresc in inaltime in spatiu.

Femeile clipesc aproape de doua ori mai mult decat barbatii.

Exista o pasare care in loc sa ciripeasca sau sa cante, latra.

Michael Jackson AVEA codul lui postal personal.

Pe Venus ploua cu acid sulfuric.

Camila are trei seturi de pleoape.

Elizabeta I a Rusiei a avut peste 15000 de rochii.

Ca sa previi cancerul, e bine sa mananci cate un morcov pe zi.

Peste 10 000 de pasari mor anual din cauza coliziunilor cu ferestrele.bird jump Pictures, Images and Photos

Musculitze"

Of doamne,ce-o mai fi insemnind sh musculitzele astea, va intrebati voi?
Nimic strashnik, doar k eu deja de citeva zile le am k vecine de camera, o droaie de mushte din astea mici sh care pishka, da ce sai  faci daca cineva nu isi duce urna sh miroase a detoate in camera ceia, bine k macar eu practik toata ziua nu sunt in camera k dealtfel ma faceam sh eu musculitza...
Zilnik le vad ba pe masa linga mincare, ba in paketul cu piine ,ba kiar sh pe hainele proaspat spalate...
UJASNA.....
Noaptea parca sunt la Zoo, bizie la urekile mele sh ma pishca de tot corpul, a doua zi ma trezesc cu pete roshii, deja nu ma mir de unde s-or fi luat sh astea.....
Aveti ceva solutii ??? Ajutor,musculitzele au invadat in "33" Aaaaaaaaaaaaaaaa.....!!!!!!!!!
vineri, 12 noiembrie 2010
 ;) De la cel mai “chinuit” blogger. ;) 





1. Cât e ceasul ?
00:59
2. Numele tău este?
Asa cum stiti – Marin4ik ;)
3.Poreclă:
Mi s-a spus la un moment dat… Maritza. Asta in adolescenta-mi zbuciumata.
Acum simplu Marincik:) sau "vrabiutza"
4. Ai tatuaje?
Noooo! Dar vreau unul! :p
5. Culoarea ochilor?
Caprui spre negru.
6. Locul în care te-ai născut?
La nordul tarii.
7. Mâncare favorită?
Nu pot spune ca am o mancare favorita. Sunt o gurmanda.. In rest mananc orice. Chiar si ce nu trebuie uneori. :)
8. Ai fost vreodată în USA?
Nu. Imi doresc. Dar nu stiu daca acest vis al meu va deveni vreodata realitate. Inca astept! :)
9. Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?
Nu. Poate doar in vis. Dar nu imi amintesc! :)
10. Ai iubit pe cineva atât de mult încât să-ţi vină să plângi?
Da. Sunt o plangacioasa, in astfel de cazuri. :)
11. Ai fost implicat în vreun accident de masină?
Da. O singura data. Eram cu iubitul si m-am cam speriat. Nu a fost nimic grav. Doar o vanataie la picior.
12. Crezi intrun viitor de vedeta?
Desigur, eu sh acuma deja sunt o vedeta :)
13. Zi favorită din săptămână?
Vineri. Pentru ca e prima zi din week-end.
14. Restaurant favorit?
Oricare. In care nu se canta manele.
15. Ce sport îţi place să urmăreşti?
Fiind de parte feminina… nu ma omor cu sporturile. Dar mai urmaresc football, ca imi plac jucatorii...
16. Băutură favorită?
Mmm,buna intrebare, chiar beau multe lichideu cu placere un frappe cu inghetata.
17. Îngheţată favorită?
Orice fel. Inghetata sa fie!
18. Walt Disney sau Warner Bros?
si :) si :)
19. Restaurant Fast Food favorit?
Shaormerie. Mananc una mica cu placere, cand mi-e foame… :)
20. Ce culoare are dormitorul vostru?
Mobila? Crem cu maro.
21. De câte ori ai copiat la vreun examen?
De cate ori am putut! :)
22. De ce anume jurnalistica?
E confidential :)
23. În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?
In mai multe! :P
24. Ce faci de obicei când te plictiseşti?
Imi fac de lucru. Diverse! Internet…, un film…, ceva treburi prin casa… Gasesc eu ceva de facut!
25. La ce oră mergi la culcare? 
Sunt o persoana care nu respecta orele de culcare. :P Aproape tot timpul se face peste ora zero. Adica in 99% din cazuri.
26. Cit de curind te vedem la TV?
Ramane de vazut! Apropo,deja sunt acolo, doar trebue sa va uitati mai bine!
27. Ce program Tv nu pierzi niciodată?
Nu tin sa urmaresc nici un program din scurt. Ma uit la toate.
28. Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?
Cu prietena mea ceamai buna Elena Briciuc sau Miss Elynn :)
29. Ce asculţi în momentul ăsta?
Radio 21
30. Care e culoarea preferată?
Inca mai intrebi? Negru desigur,dar nu-mi scapa nici violett.
31. Mare sau lac?
Maree. Normal, nu? :)
32. Câte tatuaje ai?
Vreo doua naturale! :) Adica vreo doua vanatai. :)
33. Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?
Daaa! :) Eram cu un coleg . Si am ramasa in “pana prostului”, chiar in intersectie. Asta pentru ca nu mergea ceasul care arata nivelul rezervorului. Bineinteles ca nam stat mult, a venit tatal sau cu benzina...
34. Ce preferi pisică sau căţel ?
Catel!
35. Ce anotimp preferi : Vara sau iarna ?
Nu ma puneti sa aleg,vara pt distractii sh aventuri,iar Iarna pt melancolie sh romantica :P
36. Eşti solo ?
Aga,imi astept jumatatea pe un armasar alb :)
37. Eşti îndrăgostit/a de cineva?
De mine! :) ! :) )
38. Cât e ceasul?
03:39 (Ce sa fac? Nu am somn! :) )



..

Un fluture cu aripile frânte

joi, 11 noiembrie 2010
         

         Aş vrea să păstrez amintirile arhivate într-un folder, ascuns bine printre poezii şi melodii, să le păstrez vii şi când dorul revine să deschid o amintire şi să mă afund în ea ca într-un abis .... Ce bine ar fii sa ne arhivăm viaţa...să ştergem ce nu ne place..să păstrăm ce vrem...Am să-i instalez vieţii mele XP-ul!!......iar când ceva nu-mi va place am să dau un restart....şi de fiecare dată când va fi nevoie o voi face....restat ...
Unde se termină povestea noastră ştiu. Dar cum a început  ea? Când ai început să intrii în pielea mea? 
Când m-am pierdut pe mine în tine? Când am început să formăm un noi? Departe...încă mai aud bătăile inimii mele când te-am zărit prima dată.Îmi mai simt încă obrajii roşii şi sudoarea pielii. Îţi aud vocea şi îţi simt privirea pe corpul meu fraged de copil ce căuta  cu înfrigurare alinarea! Apoi totul e poveste, e film, e iubire..mister, frică şi curaj! Un amestec de eu şi tu..un cântec, o poezie.
Te-ai pitit într-un colţ de suflet şi ai rămas acolo.
Sunt asemeni unui fluture strivit în căuşul palmelor tale …
asta e…acum..am nevoie de multă odihnă…în week end o să mă ocup de sufletul meu obosit…
o să-l întreb…să aud ce mai spune…ce doruri mai cară…ce dureri mai simte…
mi-e dor de zile…mi-e dor de nopţi…mi-e dor…de mine….mi-e dor de dor….mi-e dor de zbor  lin....mi-e dor de înălţimi 
Deja aripile mele s-au ridicat pentru  zbor ,asemeni unui fluture scăpat din strânsoarea care-i frângea elanul.....şi voi zbura fără teamă cât mai sus....fără să-mi mai fie frică că voi mai fii strivită în căuşul altor palme.....zbori sufletul meu,zbori

Ma intorc aici. Pentru ca oamenii inca exista.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Oameni, oameni si iar oameni.
Oameni buni, oameni rai, astea sa fie categoriile in care sa-i impartim?
Nu cred.
Dar cum?
Oameni care promit si oameni care accepta.
Oameni care vad si oameni care nu asculta.
Oameni satui si oameni neinteresati?
Pentru ca promisiunile sunt facute pentru a fi incalcate?
Pentru ca promisiunile neindeplinite dor?
Sau e vina mea ca am incredere in oameni, cuvinte si promisiuni care sunt rostite in graba?
Si poate ca de cele mai multe ori nici macar nu ne dam seama cand facem o promisiune.
Sau cand ne dam cuvantul. Cred ca nu sunt similari acesti termeni promisiune/ cuvant.
Sau poate nici eu nu imi dau seama cata incredere are un om in mine. Neconditionat.
Deci ranim fara sa ne dam seama.
Oare ?
Sau nu mai avem timp sa ne uitam in jur?
Nici sa ascultam. Sau sa ne facem auziti.

Si continui sa urasc oamenii cu o iubire neconditionata.
Pentru ca in fond, inclusiv eu, reusesc sa fac lucruri greu de explicat.
Sa rostesc cuvinte greu de ascultat.
Sa am ganduri greu de inchipuit.
Oare reusesti sa te intelegi pe tine insati privind la altii?
Sau sa te auzi pe tine ascultand in alte parti?
Nu stiu...
Totusi raman intrebari grele, care ma chinuie din ce in ce mai des - Da, chiar pe mine, Marin4ik  cea vesela si distractiva.

Aiurea... revin...

Viata de student traita la Camin....

joi, 4 noiembrie 2010
Sunt si eu printre cei care traesc in camin... Un biet student chinuit intre acesti pereti, oricine poate spune ca sa traesti la camin e bine sau ca e rau, precum sh eu pot spune la fel, dar vreau sa remarc una, k din punct de vedere a distractiilor sh a petrecerilor cu noii prieteni ce i-am cunoscut aici, e super, dar daca ai venit la universitate sa inveti sh sa devii cineva, va asigur traiul de la camin nu e convenabil deloc.
Da-ti sa va povestesc cite ceva despre traiul de aici....
Dimineata,ora 6:30,suna telefonul meu,desigur ca de a ma destepta, deobicei il sting sh mai lenevesc in pat citeva minute,of, mai bine ma trezesc k dealtfel incepe "veselia" cea mare,la una din colegele mele de camera ii incepe a suna telefonul,de fapt primea niste sms-uri, in skimb ea dormea bushtean, a doua colega de camera se trezeste sh incepe a scirtii toate ushile ,ba de la noptiera, chipuriele cauta pasta de dinti sh periuta, sau usha de la garderoba, pe semne cauta shtergarul, apoi cea de la camera, sa inteleg k se duce la lavoar, eu desigur k deja nu mai dorm, sh de mult sunt treaza, am inceput a ma imbraca,prima colega inca doarme, ma gindeam k nu merge la pereki, am lasato sa doarma, nu faceam nici un zgomot in plus, am esit sh eu pe usha sh ma indreptam spre lavoare, sa-mi fac toaleta de dimineata, cum o fac deobicei, pe scari ma intilnesc cu a doua colega de camera,nici nu se saluta, credca e de pe somn sh nu e prea vorbareata la moment, lasa k nui nimik, o salut eu, cind revin in camera, prima colega deja e imbracata, a doua se incalta deja, imi zik eu in gind k wow ces de rapide colegele mele, intre timp ele ambele ies pe usha sh se duk credca la univer, fara a zice un cuvint, macar "pa",sau k "ne vedem acolo" starnui nu, mai ales k suntem colege de grupa?
Dupa perechi ma indrept spre camin, acolo cind intru ca deobicei muzica cinta tare, prima colega sta la compul celei de a doua colega, iar cea dea doua colega, sta pe pat sh citeste, o inteleg k isi invata,k doar ziua urmatoare avem seminare grele sh mult de invatat. Deodata prima stinge muzica sh compul sh incepe sh ea a invata, eu dupa ce am baut un ceai ma duc la "Actorie" dupa ce vin de acolo ele inca mai invata, eu ma duk la dush, apoi revin in camera sa imi invat sh eu, ele intretimp se duk la jos la dush, cind se urca sus la noi in camera eu deja invatam, au intrat cu o mare galagie, au aprins compul ascultau muzica la maxim..."hei colegelor,sorry, da eu acuma imi invat,se poate un pik mai incet,k cind voi va-ti invatat nu vam deranjat". Cum credeti ca a fost reactia lor? Defapt prima colega a inceput cu reproshuri k daca vreau sa-mi invat s ma duk in alta parte, sh  nici macar na dat volumul mai incet.... "wow, ce noutate, poate ca eu tot locuesc in carema asta" asta mi-am ziso eu in gind, intro zi am fost kiar nevoita s ma duk in parcul de alaturi sa-mi invat. Racisem sh stind asa in camera am stranutat, voi cum reactionati cind stranuta cineva??? desigur k raspundeti cu "Sanatate"sau "Norok" cum credeti k reactioneaza colegele mele??? Tak!!! Asta da dovada de cultura lor, inca ceva inafara de astea, sub masa ele tin "urna" de gunoi,o simpla punga in care pun acolo sh resturile alimentare, sh sta acolo 1,2 saptamini, strashnik,un miros de te ucide, sh in toata camera musculitze, ce folos k le-am zis sa scoata afara toata "frumusetzea" ceia,la fel au venit cu reproshuri, adica ele nu se amesteca in viata mea, asa k nici eu s nu le zik nimik... OK fetelor, dar daca inka na-ti uitat eu tot traesc in camera asta...  Dupa toate astea, timp de aceste 2 luni traite intr-o camera, pot spune k sunte-ti cei mai norocosi ca nu aveti asa colege de camera sau ca nu traiti deloc la camin.....
Imi cer ertare de aceasta publicatie, dar sa fiu sincera deja comportamentul colegei 1 care manipuleaza sh pe colega 2, ma lasat fara cuvinte,"Bai,dap voi sunteti fete!!!" Poate ca nu e cazul s postez aceasta, dar intimplarile de zilele astea mau influentat so fak, eu stiu cite ceva din domeniul culinariei sh imi pot prepara ceva de mincare,iar ele inafara de renumita "Mivina" nu stiu nimik, "Bai,dap invatate" nu cred k asta e de invidiat,iar uitate bre, k ele ma invidiaza.... Mdea, tare e grea viata la camin, mai ales cu asha colege de camera....

Trick-or-treat

luni, 1 noiembrie 2010
Happy Halloween