Nu-Nu-Nu-Nu

Fericirea oamenilor este asemenea unui desen abia schiţat. Trei ştersături cu un burete ud … şi s-a terminat cu desenul.
Aeschylus

Fericire.
Zi de zi avem o mie şi una de motive ca să ne simţim fericirea pe piele.
Ea poate începe de la cea mai neînsemnată privire, cel mai nehotărât zâmbet, ce-a mai banală frază.
Pentru fericire, nu cred că este vreo definire aparte. Ea începe să fie unică pentru fiecare  şi toţi o înţeleg diferit.
La unii ea începe cu o ceaşcă de cafea, la alţii doar când îşi văd pisicul în pat.
Fericită este persoana care are cui spune “te iubesc”, care are pe cine îmbrăţişa.
Sute de omuleţi ne fac viaţa mai coloră, păcat că noi nici nu observăm.
Nu poate fi nimic mai plăcut ca o prietenă, nu zeci, da una, una care poate să-ţi sărute fruntea şi să te strângă tare… tare. Să te certe. Să te ierte. Să te înveţe.
Nu poate fi nimic mai plăcut ca o zi pierdută printre rândurile de la magazine. Şi nu-mi pasă dacă nu se referă la toţi… e tipic femenin.
Fericit este omul care poate visa.
Fericit este omul care greşeşte, după, el înţelege preţul vieţii.
Fericit este cel care poate să plângă, să plângă în poalele mamei.
Nu avem dreptul să ne plângem de lipsa acesteia))
Orice moleculă a acestei stări se află în toate mărunţişurile. Chiar şi în pietrele care ne gâdilă tălpile, chiar şi în căzătură, chiar şi în timp.
Iar dacă totuşi am ajuns să ignorăm toate cele menţionate şi alte sute şi zeci de motive, gândeşte-te că un copil e în stradă, iar fericirea lui începe cu  încă o zi supraveţuită, cu o bucată de pâine, cu un aşternut.
Mulţumirea de sine şi de ceea ce ne înconjoară… e izvorul stărilor pozitive.
Atât timp cât ne mai lucrează inima suntem şi sursă şi ţintă de fericire.
Doar atât.