Simt durere in sufletul meu, simt cum visele mele se pierd, nu prind contur, si simt cum ma prabusesc, simt ca nu pot scapa si ma doare.
Durerea ce-o simt acum ma sufoca si-mi ineaca lacrimile intr-un strigat surd pe care doar eu il aud, nu ma lasa sa rad, nu ma lasa sa plang! Durerea... nimeni real, nimeni in vise, nimeni, nimic...Incerc doar sa spun, incerc doar sa simt. Te vei opri sa auzi strigatul meu? Te vei opri sa simti durerea mea? Te vei opri sa-mi saruti lacrimile?
Nu! Nu ai timp! Nu ai timp sa vezi, sa auzi, sa simti! Cui ii pasa cand vorbesc, cand simt, cand spun? Cine vrea sa-mi spuna? Cine vrea sa ma faca sa inteleg de ce? Nimanui nu-i pasa, nimeni nu vede!
Timpul nu ne lasa! Cine ii va spune, cand va obosi? Cine ii va spune cand? Cine te va asculta acum? Ai inventat cuvinte amagitoare! Cuvinte ce le spuneai si alteia!
Cum e cand iubesti pe cineva care te-a ranit atat de tare si totusi tine in mainile lui inima ta? Nu poti scapa, ii dai mai mult decat merita! Cum gasesti puterea sa-i zici „adio“?
E greu... e greu... atat de greu... De ce nu pot uita, nu stiu, de ce? De ce a trebuit sa te cunosc, de ce a trebuit sa stralucesti si dupa aceea sa-ti pierzi stralucirea?Eu nu te interesam, am aflat tarziu! Am aflat ca nu era momentul sa ma indragostesc de tine...Cerul plange la fel ca mine, doar speranta, ea mai palpaie.
Suferinta pentru tine ma macina! De ce durerea e insuportabila uneori? As vrea sa fie atat de simplu! De ce ma sufoc in spatii largi, de ce a trebuit sa te cunosc? De ce iubirea e incurabila? De ce mi-e imposibil sa te uit?
это не жизнь, не любовь - это боль